Clarke, Arthur C - Odiseea spatiala 2001

Clarke, Arthur C - Odiseea spatiala 2001 -...

Info iconThis preview shows pages 1–2. Sign up to view the full content.

View Full Document Right Arrow Icon
2001 O odisee spaţială Arthur C. Clarke I Noapte preistorică 1. Drumul către nefiinţă Seceta dura de zece milioane de ani, iar epoca şopîrlelor gigantice se sfîrşise de mult timp.  Aici la Ecuator, pe continentul care într-o bună zi avea să fie cunoscut sub numele de Africa, lupta  pentru existenţă atinsese o nouă culme a ferocităţii, fără ca învingătorii să se profileze cumva la  orizont. În această lume stearpă şi uscată numai cei mici, sau iuţi, sau puternici puteau prolifera,  ori măcar spera să supravieţuiască. Oamenii-maimuţă ai savanei nu posedau nici una din aceste calităţi, şi nu proliferau. De  fapt, străbătuseră chiar o mare parte din calea ducînd către extincţie. Vreo cincizeci dintre ci  ocupau un grup de peşteri deschise deasupra unei văi arse de soare, înjumătăţită de un fir leneş de  apă, alimentat de zăpezile munţilor aflaţi la trei sute de kilometri spre nord. În vremurile aspre  curentul seca, iar tribul trăia cu spectrul setei. Niciodată nu o duseseră bine cu hrana, însă în prezent se stingeau de foame. Cînd prima  rază a zorilor se strecură în grotă, Priveşte-Lună constată că taică-său murise în decursul nopţii.  Nu ştia că Cel Bătrîn îi era părinte, o atare relaţie depăşind complet limitele înţelegerii sale.  Privind însă trupul scheletic simţi o vagă nelinişte, premergătoare sentimentului de tristeţe. Se luminase îndeajuns ca să pornească. Priveşte-Lună apucă trupul stafidit şi îl tîrî după  sine pe sub bolta joasă a peşterii. Odată ajuns afară, puse cadavrul pe umăr  şi se ridică în picioare   unicul animal din aceast ă lume capabil de aşa  ceva. Printre ai săi, Priveşte-Lună trecea drept un uriaş. Măsura aproape un metru şi jumătate  înălţime şi, în pofida slăbiciunii, cîntărea peste cincizeci de kilograme. Trupul său musculos,  acoperit cu păr, se găsea la jumătatea drumului dintre maimuţă şi om, dar capul era mai aproape de  uman decît de animal. Fruntea era îngustă, arcadele proeminente şi totuşi poseda în cromozomii  săi, fără umbră de îndoială, promisiunea umanităţii. În ochii ce se roteau asupra naturii ostile a  Pleistocenului sclipea deja o luminiţă situată dincolo de capacitatea antropoidului. În aceşti ochi  întunecaţi, înfundaţi în orbite, se născuse conştiinţa de sine   primul pas spre o inteligen ţă care nu  putea încă să se afirme epoci întregi şi care avea toate şansele să dispară curînd pentru vecie. Nu se zăreau semne de primejdie, aşa că Priveşte-Lună începu să coboare panta aproape 
Background image of page 1

Info iconThis preview has intentionally blurred sections. Sign up to view the full version.

View Full DocumentRight Arrow Icon
Image of page 2
This is the end of the preview. Sign up to access the rest of the document.

This note was uploaded on 07/19/2010 for the course LITERATURE 10 taught by Professor Jeremy during the Spring '10 term at Aberystwyth University.

Page1 / 81

Clarke, Arthur C - Odiseea spatiala 2001 -...

This preview shows document pages 1 - 2. Sign up to view the full document.

View Full Document Right Arrow Icon
Ask a homework question - tutors are online