01. Albastra zare a mortii

01. Albastra zare a mortii - partea a doua Albastra zare a...

Info iconThis preview shows pages 1–2. Sign up to view the full content.

View Full Document Right Arrow Icon
partea a doua Albastra zare a morţii Era adevărat că acest sergent nu încetase să se arate vesel de cînd venise (doar de cîteva zile, înainte deci de evenimentele de ieri), dar poate că ar fi fost cazul ca tocmai evenimentele de ieri să-l fi pus şi pe el niţel pe gînduri : ceea ce pentru un civil are un înţeles, pentru un militar are altul. De pildă, el, sublocotenentul Roşu, văzuse cu ochii lui, cînd se întorcea de la comandament, un smintit ieşind în pragul unei prăvălii cu o sticlă în mină şi răcnind : trăiască pacea ! Care pace ? Una din condiţiile puse vechiului aliat era ca acesta să depună armele şi să se retragă. Dar care militar depune armele fără să ştie că în clipa aceea e prizonier ? Vor începe, între noi şi nemţi, luptele, la care nu va lua parte acel civil cu sticla lui de beţiv în mînă. Şi acum iată- l şi pe sergentul ăsta, militar de astă dată, că nici măcar nu-i trece prin minte că nu mai are, poate, nici două zile de trăit. .. Dar sergentul, ca şi cînd ar fi auzit aceste gînduri ale ofiţerului său, se uită ţintă la el şi veselia i se mai micşoră parcă, dar numai pe chip, privirea îi rămase mai departe vie şi strălucitoare. Era într-adevăr greu să rămîi multă vreme chiar cu totul vesel în apropierea acestui ofiţer. Avea o voce neplăcută şi rece, ca şi chipul lui galben-vînăt, care spînzura parcă deasupra unui corp înalt ca. o prăjină, cu cizme interminabile, lungi parcă pînă dincolo de genunchi. Venise la comanda bateriei cu cîteva luni în urmă şi tunarii avuseseră timp să afle Şi ce fel de om fusese el acolo de unde venise, să-şi dea seama şi dacă cu ei rămăsese acelaşi. Se pare că rămă- 79 ! şese. Era tăcut şi păstra mereu pe chip acea paloare mortală, care nu-i trecea, semn al întîmplării cumplite al cărei erou fusese. Iată ce aflară tunarii despre el. îi plăcea să bată şi nu ştia să mai adauge nimic la asta, care să facă cu putinţă convieţuirea cu soldaţii, li bătea şi nu-i ieşea din gură nici un cuvînt care să-l justifice faţă de trupă şi faţă de el însuşi, cum ar fi de pildă ideea că armata e o şcoală a asprimii şi a încercărilor grele, menită să facă din tinerii cruzi care îi erau încredinţaţi soldaţi cu inima de piatră şi cu voinţa călită, cum spuneau ceilalţi ofiţeri. El se făcea doar vînăt la faţă şi izbea pînă ce soldatul scotea sînge pe nas şi pe gură, înspăimîntîndu-i sufletul prin lipsa de înţeles a acestei purtări (fiindcă băiatul de la ţară e un om rezistent, dar cu o gîndire formată că toate pe lume au un înţeles şi cînd el nu-l vede îl cuprinde spaima) după care întorcea spatele şi se ducea aiurea, nici măcar să-i fi apărut pe chip o expresie de mulţumire a cruzimii satisfăcute, într-o zi lovi un soldat care spre deosebire de ceilalţi, în loc să se sperie la sfîrşit, faţa i se lumină. Fiindcă totdeauna toţi suportau liniştiţi loviturile, dar după ce îl
Background image of page 1

Info iconThis preview has intentionally blurred sections. Sign up to view the full version.

View Full DocumentRight Arrow Icon
Image of page 2
This is the end of the preview. Sign up to access the rest of the document.

Page1 / 12

01. Albastra zare a mortii - partea a doua Albastra zare a...

This preview shows document pages 1 - 2. Sign up to view the full document.

View Full Document Right Arrow Icon
Ask a homework question - tutors are online